|
|
| Break Dance |
Este un stil de dans de stradă cunoscut, care s-a format și s-a dezvoltat ca parte a culturii hip-hop, în rândul tineretului afro-american, iar mai târziu și în rândul tinerilor hispanici din New York. Dansul este format din patru elementele principale: jocul de picioare (toprock), schemele la sol (downrock), elementele de forță (power moves) și freez-urile/suicide-urile. Este dansat atât pe hip-hop, cât şi pe alte genuri muzicale care sunt adesea remixate pentru a prelungi break-urile muzicale. Elementele breaking-ului pot fi observate și în alte culturi, anterioare anilor 1980, însă breaking-ul s-a dezvoltat ca un stil de dans de stradă numai în anii 1980. DJ-ii de colţ de stradă au izolat secţiunile de tobe (sau "break-urile") ale discurilor de dans, creând loop-uri . Acest lucru a asigurat o bază ritmică corespunzătoare pentru improvizare şi mixaj, permițând dansatorilor să-și etaleze abilităţile în timpul break-ului. Într-o astfel de prezentare a rutinelor de dans, desfășurată în ture, partea câştigătoare a fost determinată de dansatorul (dansatorii) care au reușit să depășească performanța celorlalți prin prezentarea unei serii de mișcări mai complicate şi inovatoare, respectând, în acelaşi timp, beat-urile specifice ale break-ului.
 Practicantul acestui dans se numește b-boy, b-girl sau breaker. Acești dansatori participă adesea la bătălii, competiţii de dans formale sau informale între doi indivizi sau două trupe. Deşi termenul de "breakdance" este frecvent utilizat, "b-boying" și "breaking" sunt termenii originali utilizați pentru a se referi la acest dans. Aceşti termeni sunt preferați și de majoritatea inițiatorilor acestei forme artistice, precum și de cei mai cunoscuți practicanţi.
Termenul de "breakdancing" este, de asemenea, problematic, deoarece a devenit un termen general vag, care cuprinde în mod incorect și dansurile popping, locking, și electric boogaloo. Popping-ul, locking-ul, și electric boogaloo nu sunt stiluri de "breakdance". Acestea sunt stiluri de funk, care s-au dezvoltat separat de breaking, în California.
Există patru elemente principale, care formează breaking-ul. Printre acestea se numără jocul de picioare (toprock), schemele la sol (downrock), elementele de forță (power moves) și freez-urile/suicide-urile.
Toprock
În general, se referă la orice combinație de paşi, executați din stând în picioare. Acesta este, în primul rând o prezentare inițială a stilului personal, însă dansatorii efectuează adesea tranziţii de la alte aspecte de breaking la toprock şi înapoi. Toprock-ul cuprinde o varietate de paşi care pot fi variați, la rândul lor, in funcție de expresia dansatorului (de ex. agresiv, entuziasmat, calm). Definiţia termenului de toprock ne permite un grad mare de libertate: atât timp cât dansatorii menţin puritatea, forma şi atitudinea de b-boy, teoretic orice poate fi toprock.
Downrock
 Este utilizat pentru a descrie orice mişcare efectuată pe sol, când dansatorul este sprijinit pe mâini şi pe picioare. Downrock-ul cuprinde mișcări precum fundamentalul 6-step, şi variantele acestuia, cum ar fi 3-step sau alți pași mai mici, care aduc un plus de stil. Mișcările de bază ale downrock-ului se efectuează în întregime pe picioare şi pe mâini, însă multe variante complexe pot implica și genunchii, atunci când membrele dansatorului sunt încrucișate între ele.
Elementele de forță
Sunt mişcări acrobatice care necesită impuls, viteză, rezistenţă, forță, şi control, pentru a putea fi executate. Breaker-ul este susţinut, în general, de partea superioară a corpului, în timp ce restul corpul său creează un impuls circular. Exemple notabile sunt moara de vânt, swipe-ul, şi rotirea pe cap.
Freeze-urile
Sunt poziții cu stil, dintre care cele mai dificile presupun ca breaker-ul să își suspende corpul utilizând forța părţii superioare a corpului. Acestea sunt folosite pentru a evidenţia beat-urile puternice din muzică, şi adesea semnalizează sfârşitul programului unui b-boy. Freeze-urile pot fi conectate, legate, caz în care breakerii trec din freeze în freeze pe ritmul muzicii, pentru a-și demonstra muzicalitatea și rezistența fizică.
Sinuciderile
La fel ca freeze-urile, sunt folosite pentru a accentua un ritm puternic in muzică şi a semnala sfârşitul unei rutine. Spre deosebire de freeze-uri, suicide-urile atrag atenţia asupra procesului de cădere sau a pierderii controlului, în timp ce freeze-urile atrag atenţia asupra poziţiei finale controlate. Breakerii mimează că își pierd controlul şi cad pe spate, pe stomac, etc. Cu cât mai dureroasă pare sinuciderea, cu atât este mai impresionantă, însă breakerii o executa astfel încât să reducă cât mai mult durerea.
B-Boy
Un b-boy (sau break-boy) este un dansator de sex masculin, care practică breaking sau b-boying, stilul de dans hip-hop acrobatic cunoscut sub numele de "breakdancing."
 B-Girl
B-girl se referă la o practicantă de sex feminin a breakdance-ului, iar breaker este un termen neutru din punctual de vedere al sexului dansatorilor.
Muzica Break
Selecţia muzicală pentru breaking nu se limitează la muzica hip-hop, atât timp cât condiţiile referitoare la tempo şi la ritmul de bază sunt îndeplinite. Breaking-ul poate fi adaptat foarte uşor la diferite genuri muzicale cu ajutorul remixurilor. Melodiile originale, care a popularizat această formă de dans împrumută foarte multe elemente de la genuri progresive ale muzicii jazz, soul, funk, electro și disco. Caracteristica cea mai comună a muzicii b-boy se află în break-urile muzicale, sau în compilaţiile formate din secţiunile luate din diferite piese, care sunt apoi repetate şi legate de către DJ. Ritmul, în general, variază între 110 şi 135 de bătăi pe minut, cu cel de-al șaisprezecelea și cel de-al patrulea beat amestecat. Istoria îl consideră pe DJ Kool Herc inventatorul acestui concept.
Breakbeat-ul
Este un termen folosit pentru a descrie mai multe sub-genuri ale muzicii electronice, caracterizate, de obicei, prin utilizarea unui ritm de bază neuniform de 4 / 4 (spre deosebire de ritmul constant al muzicii house). La sfârșitul anilor 1970 şi la începutul anilor 1980, DJ-ii hip-hop (începând cu DJ Kool Herc) au început să utilizeze mai multe break-uri. |
|
|
Din 1982 ziua mondială a dansului este 29. aprilie, ceea ce poate fi legat de naşterea dansatorului-coreograf Jean-Georges Noverre, cine a devenit cunoscut ca „Shakespeare al dansului”. Dintre cele 150 de balete ale sale nici unul nu s-a păstrat, însă efectul pe care l-a avut asupra artei se simte şi în ziua de azi. 
În 1760 şi-a publicat cartea intitulată Scrisori despre dans, care a cuprins inovaţii revoluţionare. În cartea sa, Jean-Georges Noverre a determinat câteva dintre regulile, principiile de bază ale baletului.
Pe lângă dansurile deja amintite, în 2004 a apărut pe ecran un stil, care în viaţa de zi cu zi poate părea străin pentru mulţi: acesta este dansul de stradă. Mai înainte mulţi au considerat, (şi aşa consideră încă mulţi), că dansul îşi are propriul loc: studiouri de dans, sale de probă, scena. Dansatorii de stradă ies de sub această legătură, sistem de reguli rigid, şi au ca scop primar cucerirea prin dans, distracţia şi oferirea de distracţie. Street dance-ul nu s-a dezvoltat în mod tradiţional. Cuprinde elementele unor dansuri precum break dance, hip-hop, popping, funk, locking şi house dance. Este o dovadă a cuceririi sale faptul că a stat la baza a trei filme. Principalul motiv al acestui fapt ar putea fi, că în timp ce împotriva altor dansuri nu prea există revoltă şi antipatie din partea societăţii, street dance-ul nu este acceptat de mulţi. Primul film în această temă a fost You Got Served, în care muzica şi dansul depăşeşte substanţial acţiunea filmului. Se caută cei mai buni dansatori din Los Angeles, desigur pe străzi. În mod diferit faţă de practica obişnuită, între bandele rivale nu decid armele şi violenţa, ci cunoştinţele de dans.
Cea mai fundamentală caracteristică a new style este mişcarea în ritm diferit, care nu se concentrează pe beaturile mari, ci pe tobele cu ritm uşor iregulare, şi pe posibilităţile date de text.
Locking, pe numele original (Campbellocking) este unul dintre stilulire dansurilor Funk, parte a culturii Hip-Hop. Se dansează pe muzică funk (James Brown, Rufus Thomas, Cool and The Gang, etc.), vraja lui constă în mişcările rapide şi exacte, în coordonarea picioarelor, şi în combinaţii de îngheţări gen fotografii „freez”. 
mic în general.